INVESTITI IN VOI

Va asteptam cu drag impreuna cu noi!



Viata si piata muncii ne obliga sa invatam continuu, dar instructia permanenta si educatia raman totusi  optiuni   personale. Nu e suficient si nici linistitor sa  ai diploma  si un nume sonor de job in cartea de munca; esential  este  sa ai competente, experienta, talent si  educatie, despre care stim ca este perena. De altfel,  celebrul  Albert Einstein  avea convingerea  ca  “educatia este ceea ce ramane dupa ce ai uitat tot ceea ce ai invatat la scoala”… 

 Geea Investigatii Economice SRL  este o companie de consultanta in domeniul managementului serviciilor oferind expertiza centrata in managementul de suport al unei organizații, având ca bază resursele umane și acoperind tot ce pot influența acestea!

Sfera de acținue include pe lângă cea mai nouă provocare a organizațiilor : REGULAMENTUL 679/2016 al Uniunii Europene, privind protecția datelor cu caracter personal și celelalte activități de bază, respectiv, Securitatea și Sănătatea în Muncă împreună cu Situațiile Urgență (Apărare Împotriva Incendiilor și Protecție Civilă), dar și activitățile de reusrse umane și contabilitate, precum și implementarea legislației de mediu!

Cu sediul in Romania, Bucuresti, firma ofera solutii si servicii cuprinzatoare de management al resurselor umane la nivel national, toate comparate cu cele mai bune practici profesionale.

Geea Investigații Economice SRL oferă rezultate pentru clienții noștri în patru domenii principale de practică:

  • Proiecte de consultanta pentru resurse umane
  • Servicii de reglementare și de conformitate (acțiune afirmativă, OFCCP etc.)
  • Tranziția executivă și succesiunea
  • Servicii administrative externe

La Geea Investigații Economice SRL, ne specializăm în simplificarea vieții dumneavoastră. Cum? Oferind soluții cuprinzătoare, fără griji, de management și securitate a organizației dvs, cu o notă personală, permițându-vă să vă concentrați asupra lucrurilor critice pe care le faceți cel mai bine.

Echipa de la “GEEA”  va  propune un invatamant prin proiecte, prin descoperire. Cursurile noastre  sunt individualizate, suple si recunoscute de Ministerul Invatamantului si de Ministerul Muncii. suntem scoala care vine la voi,  caci existam in mai toate orasele din judetele tarii!  Fata de invatamintul clasic romanesc, cu foarte multa teorie, noi venim cu alte  alternative:  va propunem sa invatati  practic si sa stiti sa aplicati ceea ce ati deprins alaturi de trainerii nostri. Va punem la dispozitie  metodologii  si programe practice, adaptate la cerintele de azi si de maine ale pietii muncii, lectori cu experienta si  un mod de predare modern. Un alt avantaj pe care vi-l oferim: posibilitatea de a urma unul din cursurile noastre in orice moment al anului;  deci, voi decideti  cand este oportun sa va  inscrieti. 

Daca unul dintre cursanti m-ar intreba care ar fi reteta succesului, probabil ca as raspunde cam asa: “stapaneste foarte bine domeniul in care lucrezi!  Devino specialist!  Invata continuu! A te diferentia acum  pe piata muncii nu este greu daca vrei sa performezi, mai ales ca cei mai multi din jurul tau nu o fac. inca!”  Daca insa te tin pe loc teama si frica de schimbare, iata inca  un citat- povata de la… pictorul  Van Gogh : “Cand  o voce interioara iti spune  ca ?nu poti picta, atunci cauta cu orice pret sa pictezi si acea voce va tacea”. Asadar,  e nevoie de tarie de caracter, de rabdare, tact si vointa de a te autodepasi.  sincer, nu doresc  doar sa participati la un curs organizat de “GEEA”  , ci sa catigati competente care sa va ajute in ceea ce v-ati propus,;  asadar, nu doar o diploma, ci o adevarata plus valoare. De altfel, printre cei care au absolvit cursurile noastre, cu toatele autorizate, multi si-au gasit un job bun, care-i  valorizeaza, dandu-le din plin satisfactii. Indraznesc sa spun ca GEEA va pregateste pentru profesiile viitorului, principalul nostru obiectiv fiind sa va conducem spre ceea ce doriti: succesul profesional. Va oferim posibilitatea sa colaboram pe termen lung, va oferim avantajul de a participa la pachete de cursuri de formare profesionala de inalta calitate , la preturi competitive. 

Impreuna cu echipa  de lectori profesionisti va invitam nu numai sa luati parte  la cursurile noastre de dezvoltare personala si profesionala, dar si sa deveniti parte din echipa! Toti lectorii sunt persoane cu  multa experienta si  unii dintre ei  sunt  absolventi de top  ai acestor cursuri de formare. Poti sa fii unul dintre ei!  si inca ceva:  oferim consultanta si dupa ce cursul s-a incheiat, colaboram pe proiecte sau oferim variante de o noua  colaborare.

Multumirea noastra este nu numai cand va aratati satisfactia pentru  valoarea cursului furnizat si ne spuneti  ca v-a folosit,  ca ati promovat, ati gasit un job mai bun, sau ca ati accesat un proiect cu finantare europeana etc, dar  si cand ne sunati sa ne faceti recomandari… Tinem intotdeauna cont de ele.  Nu doar  noi formam o echipa, ci si cu voi  o facem si mai puternica. sa ne dorim succes!

Prof. Ing. Ec. Constantin Bonea

 
 
 
 

Calendar cursuri

«Iunie 2016»
Du
Lu
Ma
Mi
Jo
VI
Sa